Astăzi, 20 septembrie, Consiliul Raional Cimișlia, în colaborare cu Institutul European de Studii Politice din Moldova, a organizat o sesiune de instruire specializată pe tema securității cibernetice.
La eveniment au participat reprezentanți ai administrației publice locale de nivelul I și II, precum și ai serviciilor desconcentrate din raion. Aceștia au dobândit cunoștințe esențiale privind prevenirea amenințărilor cibernetice și informaționale, combaterea campaniilor de dezinformare și recunoașterea tehnicilor de manipulare.
Natalia Spînu, directoarea Institutului European de Studii Politice și moderatoarea evenimentului, a subliniat că scopul sesiunii este implementarea celor mai bune practici de securitate pentru protejarea informațiilor sensibile și a datelor cu caracter personal.
În cadrul instruirii, participanții au fost implicați în exerciții practice care au abordat teme precum, implementarea măsurilor eficiente de securitate cibernetică, inclusiv gestionarea parolelor, utilizarea autentificării multifactoriale și siguranța dispozitivelor și a rețelelor în contextul procesului electoral, cât și, promovarea unei culturi de securitate cibernetică și a unui comportament responsabil în mediul online.