
Astăzi, echipa Agenției de Dezvoltare Regională Sud a desfășurat la Cimișlia o sesiune de informare privind completarea cererilor de finanțare pentru autoritățile publice locale din Regiunea de Dezvoltare Sud care participă în cadrul Concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională, lansat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în 2024, și ale căror note conceptuale au fost promovate în Etapa a II-a.
Potrivit ADR Sud, la sesiunea de informare au participat circa 30 reprezentanți ai APL de nivelul I și II din Regiunea de Dezvoltare Regională Sud, unde au luat act de condițiile de participare la concurs specifice etapei de depunere a cererilor de finanțare și criteriile de eligibilitate stabilite în cadrul acestuia, conținutul dosarului de aplicare împreună cu documentele de suport și cele confirmative. De asemenea, în cadrul sesiunilor de informare, echipa ADR Sud, au răspuns la o serie de întrebări, oferind suport informațional.
Concursul de selectare a proiectelor de dezvoltare regională, ediția 2024, se desfășoară în contextul implementării prevederilor Strategiei Naționale de Dezvoltare „Moldova Europeană 2030″, Hotărârii Guvernului nr. 40/2022 cu privire la aprobarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională a Republicii Moldova pentru anii 2022-2028 și în temeiul deciziei Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale nr. 7/24 din 21.06.2024.
Amintim că 22 de note conceptuale din Regiunea de Dezvoltare Sud au fost promovate în etapa a II-a a concursului. Lista notelor conceptuale din regiunea Sud admise în etapa următoare se găsește aici
În următoarea etapă, reprezentanții autorităților publice locale (APL) beneficiare, ale căror inițiative au fost promovate, urmează să depună Cererile complete de finanțare în termen de 90 de zile calendaristice de la data publicării oficiale a listelor Notelor Conceptuale. Termenul limită pentru depunerea dosarului este 16 mai 2025, ora 17:00.
Dosarele vor fi depuse exclusiv în format electronic, prin intermediul platformei www.mrdp.midr.gov.md, respectând prevederile punctului 4.2.2 „Depunerea cererii de finanțare” din Ghidul de aplicare la concurs.
Încurajăm autoritățile locale ale căror proiecte au fost promovate în etapa a II-a să pregătească în mod riguros dosarele pentru depunere și să adreseze întrebări de clarificare către ADR Sud la orice etapă de elaborare a cererilor de finanțare.