Antreprenorii și asociațiile de business din Regiunea de Dezvoltare Nord, care au obținut granturi prin intermediul proiectului „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova”, au discutat cu echipa proiectului despre implementarea și raportarea privind granturile obținute în decembrie 2018.
Dialogul celor 20 mici antreprenori cu echipa proiectului s-a desfășurat în cadrul unei reuniuni care a avut în municipiul Bălți.
Amintim că antreprenorii au fost selectați în urma unui concurs. Cei 20 de învingătorii ai competiției s-au ales cu granturi în valoare de până la cinci mii de euro.
Precizăm că acesta este cel de-al doilea concurs de granturi anunțat în cadrul proiectului. Câștigătorii primului concurs de acest fel au fost anunțați în februarie 2018.
Proiectul „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova”, finanțat de Agenția Cehă pentru Dezvoltare, este implementat de către ADR Nord în parteneriat cu People in Need Moldova și AO „Pro Cooperare Regională” în perioada anilor 2017-2019. Datorită parteneriatului dintre ADR Nord, People in Need Moldova, AO „Pro Cooperare Regională”, Incubatoarele de Afaceri din Soroca și Sângerei și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, vor fi create condiții mai bune pentru susținerea start-up-urilor și aplicarea inovațiilor de către întreprinderile mici și mijlocii din Regiunea de Dezvoltare Nord.
Dina Roșca