În pofida ninsorilor abundente din aceste zile, Serviciul Vamal informează că posturile vamale funcționează în regim normal, nefiind înregistrate dificultăți în deplasare pe teritoriul acestora, totodată fiind deszăpezite și căile de acces, informează PROVINCIAL.
În prezent, nu sunt atestate aglomerări de mijloace de transport în posturile vamale din țară, iar timpul de așteptare în vamă este redus.
Totuși, ținând cont de faptul că pe drumurile naționale se circulă cu dificultate și persistă ghețuș, Serviciul Vamal recomandă călătorilor să pornească la drum doar în caz de strictă necesitate.
Totodată, amintim participanților la traficul transfrontalier despre importanța informării doar din surse oficiale privind situația la frontieră.