
Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112 informează cetățenii că, în ziua alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025, va fi pe deplin pregătit să preia toate apelurile de urgență de la cetățeni, inclusiv cele referitoare la procesul electoral.
Apelurile vor fi gestionate prompt și direcționate către serviciile specializate, astfel încât orice situație să fie soluționată rapid și eficient.
Cetățenii pot semnala situații precum cele de mai jos, dar și alte incidente electorale:
- împiedicarea exercitării libere a dreptului de vot sau a activității organelor electorale;
- deteriorarea intenționată a materialelor electorale ori a buletinelor de vot;
- fotografierea sau filmarea buletinului de vot completat;
- scoaterea neautorizată a buletinului din secția de votare;
- transportarea organizată a alegătorilor în scopul influențării votului;
- agitație electorală în perioada interzisă (ziua votării sau ziua precedentă);
- vot multiplu sau utilizarea unor acte de identitate false;
- nerespectarea dispozițiilor biroului electoral privind ordinea în secția de votare.
Solicitările referitoare la eventuale nereguli sau incidente vor fi preluate de operatorii 112 și transmise serviciului specializat de urgență Poliție, pentru a fi soluționate prompt.
Facem apel către toți alegătorii să participe la această zi importantă cu respect și responsabilitate. Prin participarea la vot, fiecare cetățean contribuie la consolidarea democrației și la un proces electoral transparent și sigur.