
Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a efectuat astăzi, 29 mai, o vizită de lucru în raionul Telenești, unde a vizitat centrul de sănătate, substația de asistență medicală urgentă și spitalul raional. La Telenești, ministra a discutat cu pacienții și angajații instituțiilor despre accesul la servicii medicale calitative, condițiile de muncă, necesitățile curente, dar și despre modernizările realizate în ultimii ani.
În cadrul întrevederii cu președintele raionului, Iurie Tulgara, și reprezentanții administrației publice locale de nivelul I și II, s-a discutat despre rolul autorităților locale în gestionarea instituțiilor de asistență medicală primară și despre proiectele de investiții planificate cu sprijinul Uniunii Europene.
Un moment important al vizitei a fost participarea ministrei la finalizarea primei etape a lucrărilor de eficiență energetică, realizate în cadrul unui proiect implementat de Consiliul Raional Telenești, cu susținerea Corporației Financiare Nordice de Mediu (NEFCO).
Proiectul vizează modernizarea energetică a mai multor servicii medicale din raion – Centrul de Sănătate Telenești, Secția consultativă a spitalului raional și substația de asistență medicală urgentă – și are o valoare totală de circa 23,5 milioane lei. Lucrările efectuate în prima etapă, în valoare de aproximativ 11,5 milioane lei, au inclus izolarea termică a clădirii, reparația acoperișului, modernizarea rețelelor termice și instalarea panourilor fotovoltaice.
Pentru a doua etapă sunt planificate investiții suplimentare de circa 10 milioane lei, care vor asigura montarea unui ascensor, modernizarea sistemelor de încălzire și ventilare, precum și sporirea siguranței clădirii.
Modernizarea infrastructurii medicale, inclusiv prin eficiență energetică, reprezintă o prioritate a Ministerului Sănătății. În ultimii trei ani, toate instituțiile medico-sanitare publice din Republica Moldova au beneficiat de lucrări de renovare și reabilitare energetică, cu finanțare din bugetul de stat și din partea partenerilor de dezvoltare. Au fost modernizate sisteme de încălzire, izolate clădiri, reabilitate centre de sănătate publică și dotate substațiile de urgență cu 204 generatoare electrice.
Modernizarea infrastructurii medicale și extinderea accesului la servicii calitative demonstrează că, prin efort comun, Moldova Poate asigura un viitor mai sănătos pentru toți cetățenii.