
Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a vizitat localitățile Răzeni, Horăști și Costești din raionul Ialoveni, unde urmează să fie implementate proiecte de mediu, esențiale pentru un trai mai curat și mai sigur pentru localnici.
În toate cele trei localități, vor fi realizate investiții în sisteme moderne de colectare a deșeurilor. La Răzeni și Horăști, primăriile vor achiziționa câte o autospecială pentru salubrizare și tomberoane pentru fiecare gospodărie, astfel încât procesul de colectare a gunoiului să devină mai organizat.
În Costești, proiectul prevede achiziționarea a 2500 tomberoane pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Această măsură va contribui semnificativ la curățenia satului și va preveni aruncarea gunoiului la nimereală.
Pe lângă componenta de salubrizare, la Horăști se află în construcție o stație de epurare, realizată cu sprijinul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Acest obiectiv reprezintă un pas important pentru sănătatea publică și pentru protejarea mediului înconjurător.
Ministerul Mediului va continua să sprijine astfel de inițiative, pentru că un mediu curat nu este un privilegiu, ci o necesitate.