Instituția publică „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) și Asociația Contabililor și Auditorilor Profesioniști din Republica Moldova (ACAP) au încheiat, săptămâna trecută, un acord de colaborare privind activitățile de perfecționare profesională a contabililor în domeniul finanțelor publice și utilizării tehnologiilor informaționale în contabilitate.
Acordul stabilește obiectivele, domeniile și instrumentele de cooperare între părți, printre care consemnăm: organizarea și participarea în comun la instruiri, seminare, conferințe cu tematici ce vizează finanțele publice și serviciile contabile, implicarea formatorilor din cadrul ACAP în instruirile cu tematici similare desfășurate de CTIF și a formatorilor CTIF în activitățile de perfecționare profesională a contabililor și auditorilor organizate de ACAP.
Părțile acordului de colaborare au convenit să concretizeze în timp util și să aprobe tematicile și calendarul instruirilor ce vor fi organizate în primul semestru al anului 2019.
Conform prevederilor statutare, una din misiunile ACAP este de a asigura instruirea profesională continuă a contabililor și auditorilor în conformitate cu standardele profesionale de înaltă calitate, iar a CTIF – de a acorda suport instituțional, inclusiv în domeniul contabilității în sectorul bugetar, și în procesul de dezvoltare a capacităților profesionale ale specialiștilor din domeniile finanțe publice, fiscal, vamal și achiziții publice.
Acordul de colaborare cu ACAP este al doilea acord încheiat de către CTIF anul curent. Primul acord – de cooperare în domeniul formării profesionale și aplicării tehnologiilor informaționale în dezvoltarea serviciilor publice electronice – a fost semnat de CTIF și Academia de Studii Economice a Moldovei la începutul lunii ianuarie 2019.
Dina Roșca