
Astăzi, 24 septembrie 2025, în incinta Consiliului Raional Cahul a avut loc seminarul regional de conștientizare privind proiectul Programului Național de Biodiversitate 2025-2030, destinat regiunii de Sud. Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor de cercetare, specialiști în domeniul mediului, autorități publice și alte părți interesate.
Seminarul a fost deschis de vicepreședintele raionului Cahul, Nicon Pîslari, care a subliniat importanța protejării biodiversității și a implicării comunității în aplicarea politicilor naționale în domeniu.
În cadrul evenimentului au fost prezentate Cadrul Global de Biodiversitate Kunming-Montreal și viziunea strategică pentru 2050, obiectivele Programului Național de Biodiversitate 2030, impactul schimbărilor climatice asupra ihtiofaunei și aspectele legate de piscicultură și acvacultură.
Totodată, au fost discutate rolul cercetărilor științifice în conservarea biodiversității vegetale, relația dintre proiectele de infrastructură și protecția mediului, precum și conservarea și dezvoltarea biodiversității în ariile forestiere.
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și propuneri, în cadrul căreia participanții au formulat recomandări pentru consolidarea măsurilor de protecție a biodiversității.