Pe 2 decembrie 2020, studenții anului IV din cadrul programelor de studii „Design vestimentar industrial”, „Design şi tehnologii poligrafice” şi „Tehnologia şi designul confecțiilor textile”, Facultatea Textile şi Poligrafie a Universității Tehnice a Moldovei (UTM) au participat la un seminar online organizat de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), informează PROVINCIAL.
Evenimentul cu genericul „Proprietatea intelectuală în contextul activității curente și de viitor” a avut drept scop familiarizarea studenților cu sistemul național de protecție a proprietății intelectuale, dar şi cu oportunitățile de valorificare a acestuia.
Astfel, în cadrul seminarului, Andrei Moisei, specialist coordonator, Secția comunicare și instruire a AGEPI, le-a oferit studenților exemple din practica națională şi internațională privind necesitatea şi posibilitățile valorificării rezultatelor activității de inovare și creație, a aspectelor juridice legate de proprietatea intelectuală; le-a vorbit despre posibilitatea brevetării/înregistrării obiectelor de proprietate intelectuală (OPI) de către studenți, despre bazele de date ale OPI și taxele aferente înregistrării; i-a încurajat pe studenți să fie încrezători în potențialul creativ de care dispun, să-şi protejeze drepturile asupra rezultatelor activității intelectuale şi să-şi definească clar obiectivele pentru viitor.
Studenții au manifestat interes pentru subiectele privind dreptul de autor, desene și modele industriale, invenții, mărci, au adresat întrebări, și-au expus opinia față de diverse situații la subiect. Participanții au mulțumit pentru modul dinamic și interactiv în care a fost susținut seminarul.
Menționăm că, pentru AGEPI, instruirea în domeniul proprietății intelectuale, reprezintă una din prioritățile-cheie în promovarea și dezvoltarea sistemului de protecție și asigurare a respectării drepturilor de proprietate intelectuală.
Amintim că, în martie 2009, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală și Universitatea Tehnică a Moldovei au semnat un Acord de colaborare în domeniul proprietății intelectuale.
Cristina Pendea