În vizita sa din raionul Fălești, Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu mai mulți oamenii de afaceri din regiune. „Azi la Fălești am discutat cu mai mulți antreprenori, care prin muncă, spirit de inițiativă și curaj demonstrează că se poate construi bunăstare acasă. Le-am mulțumit oamenilor de afaceri pentru contribuția la bugetul public, pentru că deschid locuri de muncă în comunitățile lor și pentru că aleg să aibă încredere în viitorul Moldovei și să construiască afaceri acasă”, a subliniat șefa statului.
Șefa statului a vorbit despre procesul de reducere a birocrației și despre programele de sprijin a întreprinderilor – fără proceduri inutile, toleranță zero față de eventualele abuzuri din partea funcționarilor și resurse financiare pentru dezvoltare, precum este Programul 373 al Organizaţiei pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.
„Anul trecut, agricultorii din Fălești au beneficiat de subvenții în valoare de 22 de milioane de lei. Am discutat despre eforturile pe care le facem pentru a deschide piețe noi pentru produsele moldovenești. Împreună vom construi o economie puternică și competitivă”, a conchis Președinta Maia Sandu.