Petru Rotaru, membrul Curții de Conturi, recent, a întrunit ședința operativă cu participarea responsabililor și echipei de audit care exercită auditul conformității asupra privatizării bunurilor prin concursuri investiționale și comerciale pentru anii 2013-2019, informează PROVINCIAL.
Scopul ședinței a fost de a monitoriza executarea calitativă și în termenii prestabiliți a misiunilor de audit. În cadrul ședinței de lucru au fost raportate și analizate subiectele problematice aferente deetatizării bunurilor statului.
Auditul menționat a fost inițiat în temeiul Hotărârii Parlamentului nr.83 din 19.07.2019 „Cu privire la solicitarea auditului deetatizării proprietății publice și privatizării pentru anii 2013-2019” și a Programului activității de audit a Curții de Conturi pe anul 2021.
Cristina Pendea