
Federația Moldovenească de Fotbal a organizat o ședință de lucru cu participarea liderilor și responsabililor proiectului Școala Deschisă de Fotbal Distractiv (OFFS) din 12 regiuni care s-au înscris în anul 2026: or. Anenii Noi, or. Ungheni, s. Mănoilești, or. Telenești, s. Giurgiulești (r. Cahul), or. Ștefan Vodă, s. Lozova (r. Strășeni), or. Otaci (r. Ocniţa), s. Avdarma, or. Comrat, or. Vucănești, (UTA Găgăuzia), or. Dubăsari.
Proiectul Open Fun Football Schools contribuie la coexistența pașnică, incluziunea socială, egalitatea de gen, protecția copilului și implicarea societății civile interdisciplinare în Moldova, inclusiv în localitățile din stânga Nistrului și UTA Găgăuzia.
Școlile deschise de fotbal distractiv (OFFS), au fost înființate în baza concepției Asociației Daneze de Fotbal, fondată pe principiul distractiv, conform căruia accentul se pune pe jocurile vesele, şi nu pe rezultate, scor sau ridicarea nivelului profesional. Toate exercițiile şi jocurile sunt planificate în aşa mod, încât fiecare participant să poată sesiza de fiecare dată propriul succes, fie şi unul minor. Timp de șase zile, copiii sunt total implicați în fotbal, trăiesc într-o lume a jocurilor şi distracțiilor.
Din anul 2024 a fost inclusă o inițiativă în cadrul proiectului Open Fun Football Schools Moldova dedicată dezvoltării fotbalului feminin la nivel de bază – Fun Football Tournaments WU10. Această inițiativă se aliniază unuia dintre obiectivele centrale ale proiectului OFFS: crearea de oportunități pentru femei și fete, oferind acestora acces egal la activități sportive și sociale, bazat pe dorințele, aptitudinile și competențele lor individuale, și nu pe gen.
Programul Sport + Școală + Poliție face parte din cadrul Proiectului Open Fun Football Schools și este implementat în țara noastră de către Federația Moldovenească de Fotbal în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției din 2015. Iniţiativa SSP promovează apropierea eforturilor comune la nivel local de prevenire a criminalității juvenile, fiind orientată spre resocializarea copiilor delicvenţi prin implicarea acestora în activităţi cultural-sportive.
Cu mesaje de salut și încurajare au venit:
Dănuț Stelian OPREA – Director Tehnic FMF;
Tatiana LUNGU – Coordonatoare de Programe, Ambasada Suediei în Republica Moldova;
Elena CEBOTAREAN – Ofițer superior al Secției prevenire a Direcției ordine publică a Inspectoratului national de securitate publică, inspector;
Mihail CRIVORUCENCO – Șef al Direcției ordine publică a Inspectoratului Național de Securitate Publică, comisar principal;
Natalia GAIDIBADI – Șef al DAI a IGP, comisar-șef;
Olesea CAȘCIUC – Consultantă principală a Direcţiei politici de protecţie a drepturilor copilului şi familiilor cu copii.
Bună organizare a evenimentului a fost asigurată de către coordonatorul proiectului CCPA / OFFS Moldova, Svetlana Patraș, împreună cu asistentul coordonator Victor Mardari, inspectorul federal de fotbal feminin Natalia Ceban și instructorii CCPA/OFFS: Oxana Spătaru, Elena Hasta, Dănuța Chicu, Tatiana Cunceva, Artur Patraș și Xenia Ungureanu.
Proiectul CCPA/OFFS este implementat în țară noastră din anul 2006, de asemenea fiind susținut de Guvernul Suediei. De-a lungul anilor 2006 – 2025, în proiectul OFFS au participat peste peste 111.000 de copii, 3.050 de antrenori și 2.800 de tineri voluntari din toate regiunile țării.
Proiectul CCPA – Open Fun Football Schools Moldova este implementat în țara noastră de către organizația Cross Cultures (CCPA) din Danemarca, Federația Moldovenească de Fotbal din anul 2006, în parteneriat cu Asociația pentru Justiție Penală Participativă din anul 2024. Începând cu anul 2009, OFFS este susținut de Agenția Internațională Suedeză de Cooperare pentru Dezvoltare (SIDA), reprezentată de Ambasada Suediei la Chișinău.
Mai multă informație despre proiect găsiți AICI.


















