Directorul ADR Nord, Maria Prisacari, și directorul Filialei Bălți a Camerei de Comerț și Industrie (CCI) a Republicii Moldova, Galina Codița, împreună cu specialiști din cadrul celor două instituții au participat luni, 1 noiembrie a.c., la o ședință de lucru pe marginea organizării unor evenimente comune în contextul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, ediția a VII-a.
Părțile au discutat detalii despre organizarea evenimentul economic „Doing Business in Moldova”, care urmează să aibă loc la Bălți, în data de 17 noiembrie a.c.
De asemenea, conducerile celor două instituții au discutat și despre organizarea, în perioada 23-25 noiembrie a.c., a unor sesiuni de instruire pentru raioanele Sângerei, Glodeni și Briceni în cadrul proiectului „Planificare SMART în domeniul managementului sectorului apei”, implementat de ADR Nord în cooperare cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în cadrul proiectului „Suport pentru Guvernul Republicii Moldova în implementarea Agendei 2030”, finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (BMZ).
Filialele Bălți, Soroca și Edineț ale CCI a RM se numără printre partenerii care contribuie la organizarea Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, ediția a VII-a, eveniment anual prin care ADR Nord promovează Regiunea de Dezvoltare Nord, impulsionează atragerea surselor de finanțare pentru proiectelor din Programul Operațional Regional (POR) Nord și sprijină actorii regionali în crearea parteneriatelor.
Programul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord se găsește aici.
sursa:adrnord.md
Cristina Pendea