Pregătirea instituțiilor de învățământ general cu profil sportiv pentru începutul noului an școlar; aprobarea setului de recomandări privind acțiunile ce urmează a fi întreprinse de către centrele municipale, raionale și locale de tineret odată cu ridicarea stării de urgență în sănătate publică; existența unei infrastructuri sportive învechite; organizarea unor acțiuni privind promovarea modului sănătos de viață în rândul tinerilor – acestea și alte subiecte au fost discutate de către secretarul de stat în domeniul tineret și sport, Ivan Gheorghiu și șeful Direcției tineret și sport a UTA Găgăuzia, Serghei Stoianoglu, în cadrul vizitei de lucru realizate de reprezentantul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării în mun. Comrat, informează PROVINCIAL.
În context, secretarul de stat, Ivan Gheorghiu a vizitat Liceul-internat cu profil sportiv din mun. Comrat. Oficialul a discutat cu administrația instituției despre cele șapte modele propuse de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării pentru începutul anului de studii 2020-2021 și reglementările speciale organizaționale privind reluarea activității instituțiilor de învățământ general.
Totodată, în cadrul vizitei de lucru, secretarul de stat, Ivan Gheorghiu a vizitat și stadionul din or. Comrat care se află în proces de renovare.
Vizitele de lucru ale reprezentanților Ministerului Educației, Culturii și Cercetării în instituțiile de învățământ, de cultură și de sport din țară sunt organizate periodic în scopul menținerii unui dialog continuu cu structurile teritoriale implicate în elaborarea și implementarea politicilor MECC.
Doina Secrieru