
Ministerul Justiției continuă vizitele în teritoriu pentru a fi mai aproape de profesioniștii din domeniul juridic și cetățeni. Recent, secretarul de stat Stanislav Copețchi a fost la Orhei, unde a discutat cu avocați, notari și executori judecătorești despre modificările legislative și provocările pe care aceștia le întâmpină.
Printre principalele subiecte abordate s-au numărat necesitatea suplimentării numărului de executori și notari care activează în municipiu, posibilitatea scutirii de plata taxelor de timbru pentru contestațiile contravenționale, dar și aspecte care țin de reorganizarea hărții judiciare. Totodată, s-a discutat despre necesitatea clarificării termenului de revendicare a moștenirii, eficientizarea activității arhivei de stat și stabilirea unei perioade mai optime de păstrare a documentelor. Secretarul de stat a dat asigurări că domeniile abordate vor fi analizate de către echipa ministerului, care va veni cu măsuri în funcție de relevanța propunerilor.
Stanislav Copețchi a evidențiat progresele Ministerului Justiției, inclusiv avansarea procesului de digitalizare și etapa în care se află dezvoltarea platformei e-Notar, definitivarea Colegiului disciplinar al executorilor judecătorești, dar și organizarea concursurilor pentru accederea în profesiile de executor judecătoresc și notar. De asemenea, a fost discutată perspectiva revizuirii Legii 69/2016 cu privire la organizarea activităţii notarilor, precum și a cadrului normativ aferent activității executorilor judecătorești.
Ministerul Justiției își reafirmă angajamentul de a susține profesiile juridice și de a continua reformele necesare pentru un sistem de justiție mai eficient și accesibil.