Secretarul de Stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare Vasile Șarban a întreprins la 10 februarie curent, o vizită de lucru în raionul Rezina. Oficialul a purtat discuții cu producătorii agricoli din regiune și cu administrația publică locală despre situația din agricultură, problemele actuale și perspectivele de dezvoltare.
Oficialul a subliniat necesitatea de a garanta protecţia şi ameliorarea resurselor naturale pe termen lung și de a asigura populația cu alimente sănătoase. În acest sens, Vasile Șarban a informat fermierii că pot solicita subvenții în avans pentru proiecte de îmbunătățiri funciare, ameliorarea și protecția solului. Reamintim că, apelul a fost lansat la 1 februarie curent și va fi deschis până la 7 martie 2023.
Totodată, Vasile Șarban a declarat că ministerul va întreprinde acțiuni menite să susțină agricultorii și i-a îndemnat pe fermieri să colaboreze cu instituțiile de resort, pentru a genera soluții ce vor stimula ramurile deficitare.
Ulterior, Secretarul de Stat a mers în localitatea Saharna, unde a vizitat un sistem de irigare, ce nu este funcțional. Oficialul a menționat că, un plan de măsuri privind reabilitarea sistemului poate fi realizat doar dacă producătorii agricoli din regiune se vor asocia pentru a gestiona de sine stătător sistemul de irigare, aceasta fiind condiția autorităților și a partenerilor de dezvoltare care investesc în reabilitarea sistemelor de irigare.
Vizita de lucru a continuat în localitatea Țareuca, la un depozit frigorific, gestionat de un grup de producători agricoli recunoscut de MAIA. Potrivit agricultorilor, realizarea construcției a costat circa 1 milion dolari SUA. În prezent, depun eforturi pentru a-și spori valoarea producției și anume prin întregirea lanțului valoric, deoarece usucă propria producție de mere și prune.