În aceste zile, un grup format din ingineri, electroniști și specialiști din cadrul Direcției generale mobilitate urbană și întreprinderilor municipale de transport se află într-o vizită de studiu la partenerii din Lublin.
Aceștia vor discuta despre stațiile de încărcare și rețeaua de tracțiune, managementul resurselor logistice, vor participa la diferite ateliere tematice și vor efectua vizite la substațiile din oraș, unde vor dezbate mai multe subiecte despre întreținerea stațiilor și transportului urban.
Orașul Lublin din Polonia servește drept exemplu în ceea ce privește eficiența și calitatea transportului public, reprezentând un model pentru dezvoltarea similară a sistemului de transport în municipiul Chișinău.
Scopul principal al acestei vizite este transferul de experiență și preluarea bunelor practici europene în domeniul transportului public.
Vizita de studiu are loc în perioada 15-20 octombrie și este posibilă datorită suportului Uniunii Europene, în cadrul proiectului „MOVE IT like Lublin”.