Astăzi, ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, alături de directorul Agenției Moldsilva, Victor Durbală, și șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga, au anunțat despre rezultatele preliminare a o serie de controale, unde a fost verificată Întreprinderea Silvică Tighina, Ocolul Silvic Talmaza.
În cadrul acestor acțiuni, a fost creată o comisie pentru a verifica modul în care întreprinderile silvice exploatează și valorifică parchetele de pădure. În urma controlului efectuat la Întreprinderea Silvică Tighina, Ocolul Silvic Talmaza, s-au constatat nereguli majore și a fost prevenită o schemă de fraudare. În urma verificării a cinci parchete s-a depistat o diferență de volum de 344 metri cubi de lemn, în valoare de aproximativ 360.000 de lei, iar prejudiciul total ar putea depăși jumătate de milion de lei.
Conform documentelor, urmau să fie obținute doar 713 metri cubi de lemn, dar în realitate volumele erau de 1057 metri cubi. Diferența de 344 metri cubi, urma să fie vândută ilegal. În practică, vorbim de echivalentul a aproximativ 50 de masini de lemn.
Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu: „Este clar, corupția în sistem nu va fi tolerată. Toate persoanele implicate în această fraudă vor fi suspendate din funcție, iar dosarul va fi transmis organelor abilitate”. De asemenea, a fost evidențiată prioritatea principală a ministrului Lazarencu, care este implementarea Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor și asigurarea unei gestionări corecte și transparente a masei lemnoase.
În aceeași ordine de idei, Ministrul a subliniat importanța onestității și integrității în muncă, a unui comportament corect care va duce la creșterea veniturilor și, implicit, la salarii mai mari pentru silvicultori. De asemenea, a solicitat ca inspectorii de mediu să își îndeplinească atribuțiile corect, fără a admite abateri.
În final, ministrul Lazarencu a făcut un apel către cetățeni să raporteze orice ilegalitate observată în domeniul silvic, pentru a asigura protecția și gestionarea responsabilă a pădurilor, care reprezintă un bun comun.