
Aproximativ 1200 de locuitori ai satului Peticeni, raionul Călărași, dar și cele mai importante instituții comunitare beneficiază acum de acces îmbunătățit la apă de calitate.
Proiectul a inclus construirea a 6,6 km de rețea locală de apeduct, conectând astfel 250 de gospodării casnice la fântâna arteziană a satului. Pe lângă cei 1200 de locuitori, obiectivele de menire socială, cum ar fi grădinița, gimnaziul, Oficiul medicilor de familie și un agent economic din sat beneficiază, de asemenea, de apă de calitate la robinet.
Potrivit primarului satului Peticeni, Sergiu Șpac, acest proiect a îmbunătățit semnificativ condițiile de trai ale locuitorilor, având în vedere că multe dintre fântâni erau secate, iar celelalte aveau un debit foarte mic, mai ales în sezonul estival.
„Situația s-a schimbat considerabil. Acum, localnicii au apă centralizată în gospodării și beneficiază de aceasta în permanență. Așteptăm acum construirea unei stații de tratare a apei, proiect ce urmează a fi implementat în curând, datorită faptului că am fost selectați pentru finanțare în cadrul Programului ”Satul European”, ediția 2024. Odată cu punerea în funcțiune a acestei stații, vom putea îmbunătăți și mai mult calitatea apei.
Cetățenii satului Peticeni sunt recunoscători Guvernului Republicii Moldova, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, precum și Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală pentru sprijinul financiar și tot suportul logistic oferit pe parcursul implementării proiectului,” a adăugat primarul.
Costul total al proiectului este de peste 3,25 milioane de lei, dintre care 2,7 milioane de lei au fost alocate de Guvern prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), iar aproximativ 530 mii de lei reprezintă contribuția comunității locale.
Totodată, datorită Programului Național „Satul European Expres,” la Peticeni a fost amenajată o Zonă de agrement modernă, dotată cu un teren de joacă și unul pentru volei, precum și un teren de recreere cu căi de acces pavate. Implementarea proiectului „Amenajarea Zonei de agrement pe teritoriul adiacent Căminului Cultural Peticeni” permite acum celor 1200 de localnici, dintre care peste 200 sunt copii, să beneficieze de servicii de recreere îmbunătățite în localitate.
Primarul Sergiu Șpac susține că acest proiect a adus o mare bucurie sătenilor, în special copiilor, care acum au un teren de joacă modern, echipat cu secțiuni adaptate diferitelor categorii de vârstă. De asemenea, tinerii și seniorii din localitate se bucură de un teren de volei amenajat, unde practică voleiul, mai ales în weekend împreună cu amatorii acestui gen de sport din satele vecine.
Valoarea totală a acestui proiect este de aproape 440 de mii de lei, dintre care 435 de mii de lei au fost alocate de Guvern prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, iar aproape cinci mii de lei reprezintă contribuția APL.