În fiecare an, pe 27 septembrie, sărbătorim Ziua Mondială a Turismului. Cu această ocazie, la Chișinău a fost organizată Gala Excelenței în turism.
„Turismul este o industrie, care poate crea noi locuri de muncă, consolida investițiile în dezvoltarea infrastructurii în localitățile rurale și poate face țara mai atractivă. Mulțumim partenerilor, pentru sprijinul strategic, pentru oportunitatea de a pune în valoare localitățile rurale cu tot ce au mai bun și autentic. Agroturismul și turismul vitivinicol au perspective mari, deoarece în domeniul dat se investește tot mai mult, iar odată cu crearea Oficiului Național al Turismului, acest segment se va dezvolta și mai intens. Mă bucur să fiu alături de Dvs în această zi să spun că, turismul la sat este o afacere care poate genera venituri. Agro pensiunile și cramele devin tot mai atractive nu doar pentru cei cetățenii străini, dar și pentru localnici”, a subliniat Vladimir Bolea în cadrul Galei Excelenței în turism.
Vicepremierul Vladimir Bolea a înmânat premii celor care au înregistrat performanțe la diverse categorii.
Menționăm că Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală, finanțat de USAID, oferă sprijin industriei turismului cu scopul de a stimula restabilirea durabilă și rezilientă a turismului, afectat de criza regională și pentru a accelera dezvoltarea competitivității economice a localităților rurale prin creșterea sectoarelor cheie ale economiei, inclusiv a turismului, prin intermediul Programului de granturi “Moldova Turistică”.
În prezent, în Republica Moldova activează circa 60 de pensiuni rurale și centre de atracție turistică.