Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a efectuat o vizită în satele Volintiri și Copceac din raionul Ștefan Vodă, unde se implementează proiecte de mediu, finanțate din Fondul de Mediu.
În satul Volintiri, două gunoiști urmează să fie închise. O gunoiște va fi înlocuită cu un parc, iar a doua va fi transformată în spațiu de sortare a deșeurilor, care va avea inclusă și o stație de compostare. În satul Copceac, 8 ha de pădure au fost deja plantate cu 26.400 de puieți, tot din Fondul de Mediu, iar alte 150 ha urmează să fie împădurite în cadrul Programului național de împădurire
Ministrul Lazarencu a evidențiat importanța continuării unor astfel de proiecte și a încurajat comunitățile locale să fie implicate activ în protejarea mediului. Prin implicarea directă a locuitorilor din aceste sate, putem crea un mediu mai curat și mai sănătos pentru generațiile viitoare.