Plasma persoanelor tratate de infecția COVID-19 poate fi un medicament eficient în tratamentul pacienților în stare gravă și extrem de gravă. Despre aceasta anunță Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Potrivit MSMPS, această terapie se practică deja experimental în SUA, China, Italia, Germania și alte țări afectate de pandemie.
“Metoda de tratament a fost reglementată în țara noastră la 13 aprilie 2020. Astfel, pacienții urmează să primească plasmă de la foștii bolnavi complet vindecați, pentru a dezvolta imunitatea.
O singură donare de plasmă de la o persoană, în jur de 600 ml, se separă în trei doze a câte 200 ml și, respectiv, se oferă pentru trei pacienți”, menționează ministerul.
Astăzi, 21 aprilie, unul dintre pacienții tratați de Covid-19 a donat plasmă sanguină. Este primul caz înregistrat în țara noastră.
Cristina Parfeni