
Regia Transport Electric Chișinău aduce la cunoștința publicului că, informația care circulă pe rețelele sociale referitor la „abonamente gratuite pentru 6 luni” este falsă și nu are legătură cu instituția noastră.
RTEC și Primăria Municipiului Chișinău nu au lansat nicio campanie de acest tip.
“Îndemnăm cetățenii să manifeste vigilență sporită și să se informeze exclusiv din surse oficiale.
Nu accesați linkurile sau paginile neoficiale care promit carduri, abonamente sau reduceri. Acestea pot reprezenta tentative de fraudă online”, spune RTEC.




















