
Ofițerii Direcției Antidrog a INI, în comun cu procurorii din Strășeni, au destructurat activitatea infracțională a unei grupări infracționale specializată în comercializarea drogurilor sintetice prin intermediul aplicației „Telegram”.
Timp de 2 luni, polițiștii au documentat activitatea infracțională a patru bărbați cu vârstele cuprinse între 20 și 28 ani și o femeie de 27 de ani, toți originari din regiunea transnistreană, dar temporar domiciliați în Chișinău, bănuiți că activează în calitate de curieri, depozitari și operatori în interesul unei grupări infracționale specializată în contrabandă și comercializarea drogurilor.
Polițiștii au stabilit că femeia, condamnată în anul 2022 la 7 ani și 6 luni privațiune de libertate pentru trafic ilicit de droguri, la moment își ispășește pedeapsa în Penitenciarul nr.13 din capitală. Astfel, având acces constant la telefonul mobil, a aderat la un grup infracțional ramificat pe teritoriul Republicii Moldova și Ucraina, specializat în fabricarea, transportarea prin contrabandă și comercializarea drogurilor sintetice prin intermediul aplicației „Telegram”.
În context, suspecta și-a atribuit rolul de operator și coordonator al magazinului online, totodată fiind responsabilă de recrutarea persoanelor pentru a fi implicate în transportarea, ambalarea și plasarea drogurilor în ascunzișuri.
Pentru început a racolat patru bărbați din regiunea transnistreană și i-a angajat în calitate de curieri ai magazinului, iar pentru a le camufla acțiunile infracționale le-a închiriat un apartament în orașul Sîngera din capitală, fiind utilizat atât ca loc de trai, cât și ca depozit de droguri.
Ulterior, la indicația femeii se deplasau în sudul Moldovei, unde din ascunzișuri, de lângă zona verde a frontierei cu Ucraina, ridicau droguri în cantități angro, apoi, la domiciliul închiriat, erau ambalate în doze mici și plasate în ascunzișuri în diferite orașe și raioane din țară.
În urma probelor acumulate, trei suspecți au fost reținuți în Chișinău la domiciliul închiriat, iar în urma perchezițiilor au fost depistate și ridicate 1 kg de marijuana, 2 kg de mefedronă, pachețele zip-look pentru ambalarea drogurilor, bandă adezivă, cântare de înaltǎ precizie și telefoane mobile utilizate la săvârșirea infracțiunii.
Al patrulea bănuit a fost reținut în timp ce prelua dintr-un ascunziș 1,5 kg de mefedronă.
Ulterior, au fost efectuate percheziții și în Penitenciarul nr.13, în celula unde este deținută femeia, iar asupra ei au fost depistate și ridicate o cartelă SIM și un telefon mobil performant cu ajutorul căruia gestiona activitatea infracțională.
Valoarea drogurilor scoase din circuit, pe piața neagră a Moldovei depășește suma de 2 milioane de lei.
Pe numele bărbaților au fost eliberate mandate de arest pe un termen de 30 zile, iar femeia a primit statut de bănuit deoarece deja este lipsită de privațiune de libertate.
Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.