La 27 noiembrie curent, Republica Moldova a recepționat primul lot de vaccin Spikevax, produs de compania Moderna. E vorba de 50.400 de doze de vaccin, donate prin intermediul Platformei COVAX, informează PROVINCIAL.
Potrivit comunicatului de presă, dozele de vaccin au fost recepționate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică și urmează să fie distribuite proporțional în toate centrele de vaccinare din țara noastră.
„Recepționarea unui nou tip de vaccin împotriva COVID-19 e un sprijin real pentru toți cetățenii Republicii Moldova. Sperăm că noul vaccin Moderna va contribui la creșterea ratei de vaccinare în țara noastră, astfel încât să formăm acea imunitate colectivă, care ne va permite să stopăm răspândirea virusului Sars-Cov-2. Asta în contextul în care suntem în fața unui nou pericol determinat de apariția tulpinei Omicron în lume, inclusiv în unele țări din Europa. Cu deosebită recunoștință, mulțumim partenerilor din cadrul Platformei COVAX pentru solidaritatea de care dau dovadă prin această acțiune de suport atât de vitală pentru noi”, a declarat secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Svetlana Nicolaescu.
Vaccinul produs de compania farmaceutică Moderna utilizează tehnologia care se bazează pe ARN mesager. Acest tip de vaccin învață corpul uman să creeze anticorpii necesari în lupta cu virusul SARS-CoV-2. În Republica Moldova, se administrează persoanelor cu vârsta de peste 18 ani, conform unei scheme de două doze la un interval de 28 de zile. Vaccinul a fost aprobat Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) pentru utilizare în stare de urgență. Totodată, în urma studiilor clinice, acest vaccin a demonstrat o eficacitate de 94,1% pentru protecția împotriva COVID-19 după 14 zile de la administrarea primei doze.
Pentru administrarea vaccinului împotriva COVID-19 Spikevax, adresați-vă la medicul de familie sau la orice centru de vaccinare din țară. Fără programare, doar cu buletinul de identitate.
Campania de imunizare a fost lansată pe data de 2 martie curent. Până acum, 931.138 de persoane au încheiat schema de vaccinare.
Republica Moldova a fost prima țară din Europa care a primit doze de vaccin împotriva COVID-19 prin intermediul platformei COVAX. Anterior, prin același mecanism, au fost recepționate 535.590 de doze de vaccin, dintre care Astrazeneca – 108.000 de doze, Pfizer/BioNtech – 125.190 de doze, Janssen/ Johnson & Johnson – 302.400 de doze.
Mecanismul COVAX este condus de Gavi, Alianța Vaccinurilor, Coaliția pentru Inovații în Pregătire Epidemică (CEPI) și OMS, împreună cu UNICEF, care este lider al procurărilor și livrărilor de vaccinuri. Este unica inițiativa globală care lucrează cu guvernele și producătorii pentru a se asigura că vaccinurile COVID-19 sunt disponibile în întreaga lume, atât pentru țările cu venituri mai mari, cât și pentru cele cu venituri mai mici.