Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) continuă şirul vizitelor de monitorizare a proiectelor investiţionale finanţate în anii 2018-2021 din fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al companiei.
Săptămâna trecută, reprezentanţii CNAM au fost la Spitalul raional Floreşti, unde au verificat executarea contractului de finanţare a proiectului privind dotarea instituţiei cu un aparat mobil de radiologie pentru examinarea pacienţilor cu COVID-19.
Valoarea aparatului respectiv este de 984 de mii de lei, dintre care 684 de mii au fost alocaţi de CNAM, iar 300 de mii – de Consiliul raional Floreşti.
Dispozitivul medical a fost amplasat într-un cabinet separat din Secţia COVID-19, iar din data punerii în funcţiune, 28 septembrie, şi până pe 11 octombrie 2021 au fost efectuate circa 120 de investigaţii radiologice.
Prezentă la faţa locului, echipa de monitorizare a constatat că obiectivul general al proiectului a fost atins.
Doina Secrieru