Recent, reprezentanții ADR Centru au organizat o ședință la șantier, unde se execute lucrări de construcție în cadrul proiectului “Reabilitarea infrastructurii rutiere de acces în regiunea Centru prin asfaltarea drumului L-326.M2 Clișova-Suhuluceni-Leușeni-Verejeni”.
Potrivit ADR Centru, la întrunire au participat reprezentanul beneficiarului, antreprenorul și autorul de proiect. În cadrul ședinței au fost discutate particularitățile de implementare a lucrărilor desfășurate la moment. Totodată, participanții la discuție au convenit asupra organizării expertizei de laborator pentru un segment de drum unde urmează să fie executate lucrări de reabilitare.
În cadrul proiectului, pînă la acest moment, au fost executate lucrări de reabilitare a drumului pe segmentul Ciocîlteni-Coropceni, cu o lungime de aproximativ 8 km de drum în asfalt, lucrări de reabilitare a podețele existente, de amenajare a trotuarelor și rigolelor de scurgere a apelor pluviale.
Investițiile făcute urmăresc creșterea competitivității economice la nivel regional, prin îmbunătățirea accesului în, din şi între diferitele zone ale regiunii. Această zonă are o infrastructură de drumuri şi transport de calitate foarte slabă, avînd nevoie urgentă de reabilitare. Astfel, această porţiune de drum fiind reabilitată va favoriza accesul în şi din aria raionului. Va duce la creşterea densităţii traficului, un indicator destul de important pentru dezvoltarea regionala, condiţionat de creşterea numărului de proprietari de maşini, contribuind şi din acest aspect la ridicarea nivelului de trai.