Ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție Râșcani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, în urma măsurilor întreprinse au reținut un bărbat, pentru comiterea unui jaf stradal. Acesta s-a dovedit a fi în vârstă de 31 de ani, originar din raionul Hâncești, anterior judecat pentru infracţiuni similare şi furt.
Incidentul a avut loc pe data de 11 martie curent, pe strada Junimii din sec. Râșcani a capitalei. La locul faptei, forțele de ordine au stabilit că victima, un bărbat în vârstă de 58 de ani a făcut cunoștință cu individul într-un local din preajma pieții, unde împreună au consumat băuturi alcoolice. Ulterior, aceștia au ieșit din local și în timp ce se deplasau pe stradă, individul i-a aplicat mai multe lovituri și în mod deschis i-a sustras telefonul mobil și banii. Prejudiciul cauzat victimei constituie 5 500 lei.
În cadrul acţiunilor de urmărire penală, bărbatul şi-a recunoscut vinovăţia, comunicând că telefonul l-a amanetat, obținând 1 500 lei.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore în Izolatorul de detenție provizorie al Direcției de Poliție a mun. Chișinău și este cercetat penal pentru infracţiunea de „Jaf”, care conform legislației penale prevede o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 5 până la 7 ani.
Doina Secrieru