Ieri, 18 ianuarie 2022, Serviciul Vamal a organizat vizita în teren la postul vamal Sculeni, care a inclus și o ședință de clarificări pe marginea realizării lucrărilor de construcție desfășurate în cadrul Proiectului „Reabilitarea și modernizarea birourilor vamale de frontieră de pe granița România – Moldova, respectiv birourile vamale Albița – Leușeni, Sculeni – Sculeni și Giurgiulești – Giurgiulești”. Vizita s-a desfășurat în contextul lansării, la 10 decembrie 2021, a licitației pentru achiziționarea lucrărilor de construcție la postul vamal Sculeni.
La întrunire au participat reprezentanți ai 14 companii – potențiali ofertanți, dar și echipa de implementare a proiectului, care a vorbit despre lucrările ce urmează a fi realizate, a oferit clarificări privind documentele, desenele tehnice, termenii de realizare, precum și au înmânat certificate ce atestă participarea la vizita în teren (obligatorii pentru depunerea ofertelor).
De asemenea, în scopul asigurării accesului la informațiile relevante Proiectului de execuție a lucrărilor de la postul vamal Sculeni, a fost creată o casetă electronică în Google drive ce cuprinde toate documentele.
Fiecare dintre candidați urmează să studieze detaliat setul complet de documente tehnice, elaborând oferta sa conform Ghidului practic PRAG-2016.
Termenul maxim pentru depunerea ofertelor este 11 martie 2022.