Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, astăzi, vine cu un Raport de activitate pentru primele 100 de zile de mandat, informează PROVINCIAL.
„Republica Moldova are nevoie urgentă de ieșirea din criza sanitară și economică, de acțiuni reale împotriva hoților și curățarea instituțiilor de clanuri corupte și de crearea unor relații strânse cu partenerii internaționali, cu țările vecine, cooperare care să ne ajute să ne dezvoltăm și modernizăm. Am spus că voi munci pe aceste trei direcții în campania electorală și din prima zi de la intrarea în exercițiul funcției de Președinte am depus eforturi pentru a scoate țara noastră din criză, din izolare și din corupție”, comunică Sandu.
Totodată, șeful statului a adăugat: „Chiar dacă atribuțiile Președintelui sunt limitate, în doar 3 luni am reușit să redeschidem și intensificăm cooperarea cu cei mai importanți parteneri internaționali și să obținem sprijin imens pentru Republica Moldova, să aducem ajutor financiar și umanitar semnificativ și să generăm un proces de curățare a instituțiilor statului de corupție”.
În raport se menționează că în cele 100 de zile, Sandu a realizat 44 de acțiuni.
Raportul de activitate poate fi accesat aici.
Mihaela Conovali