Proiectul raportului misiunii de follow-up privind implementarea cerințelor și recomandărilor aprobate prin Hotărârea Curții de Conturi nr. 26 din 05.07.2016 privind Rapoartele auditului conformității exercițiului bugetar și gestionării patrimoniului public în cadrul entităților publice locale din raionul Briceni pe anul 2015 a fost examinat în cadrul ședinței Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) din 26 noiembrie curent.
Obiectivul general al misiunii de follow-up a constat în oferirea unei asigurări rezonabile că, oficialii din cadrul entităților vizate în Hotărârea Curţii de Conturi nr. 26 din 05.07.2016, au întreprins toate măsurile necesare în vederea asigurării implementării cerințelor și recomandărilor de audit.
Probele misiunii de follow-up au fost colectate în cadrul administrației publice locale (APL) de nivelul I și II (inclusiv la Aparatul președintelui raionului, Direcția finanțe, Direcția Învățământ, Tineret și Sport, Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei, Serviciul Cultură), primăriilor: or. Briceni; or. Lipcani; s. Balasineşti; s. Beleavinţi; com. Bălcăuţi; com. Berlinţi; com. Bogdăneşti; s. Bulboaca; s. Caracuşenii Vechi; com. Colicăuţi; s. Corjeuţi; s. Coteala; s .Cotiujeni; s. Criva; s. Drepcăuţi; s. Grimăncăuţi; com. Halahora de Sus; s. Hlina; com. Larga; com. Mărcăuţi; com. Medveja; com. Mihăileni; s. Pererita; s. Şirăuţi; s. Slobozia-Şirăuţi; s.Tabani; s. Teţcani; s. Trebisăuţi), în calitate de entități auditate de bază, precum și la alte entități vizate în Hotărârea Curții de Conturi – Ministerul Mediului (în prezent Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului), Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor (în prezent – Ministerul Economiei și Infrastructurii), Oficiul Teritorial Edineț al Cancelariei de Stat.
Rezultatele misiunii de follow-up relevă că, din totalul de 151 cerințe și recomandări de audit, înaintate prin Hotărârea Curţii de Conturi nr. 26 din 05.07.2016 la 33 entități din cadrul raionului Briceni, au fost implementate integral 50 cerințe și recomandări, parțial implementate – 65, neimplementate – 25 și 11 și-au pierdut actualitatea.
Principalele cauze care au generat implementarea moderată a cerințelor şi recomandărilor de audit se rezumă la:
• implicarea pe măsură a autorităților de a pune în practică aceste recomandări, precum şi de a monitoriza și de a administra acțiunile de implementare;
• capacitatea instituțională redusă a administrațiilor responsabile, determinată de lipsa pârghiilor de influență asupra unor domenii de activitate ce intră în competența APL.
Verificările efectuate de misiunea actuală au stabilit că, oficialii responsabili au întreprins un șir de măsuri privind eliminarea deficiențelor identificate atât în perioada stabilită prin hotărârea precedentă, cât și pe parcursul prezentei misiuni, ce a contribuit la remedierea acestora în valoare totală de circa 26 milioane lei. În special, în bugetele locale respective au fost restituite plăți salariale neregulamentare în sumă de 0,5 milioane lei. Prin încheierea sau modificarea contractelor de arendă a unor terenuri publice au fost obținute venituri suplimentare în sumă de 0,5 milioane lei. Totodată, au fost încasate restanțe pentru arenda terenurilor în sumă de 0,2 milioane lei; a fost corectată raportarea situațiilor patrimoniale aferente sectorului de drum reabilitat în sumă de 0,6 milioane lei. La fel, au fost contabilizate bunuri imobile proprietate publică, inclusiv cele transmise în administrarea întreprinderilor municipale în valoare totală de 23,8 milioane lei.
Totodată, măsurile întreprinse de către entitățile vizate în urma executării recomandărilor auditului precedent au contribuit la: extinderea bazei de venituri bugetare (ceea ce a adus venituri suplimentare în anii 2016-2018 de circa un milion lei); implementarea unor proceduri de control în domeniul retribuirii munci; îmbunătățirea cadrului normativ intern ce ține de administrarea întreprinderilor municipale fondate.
În contextul celor expuse, recomandările din rapoartele auditului conformității exercițiului bugetar și gestionării patrimoniului public în cadrul entităților publice locale din raionul Briceni pe anul 2015, care nu au fost implementate, au fost reiterate și reformulate în Raportul de follow-up.
Dina Roșca