
Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a publicat Raportul de audit asupra rapoartelor financiare ale unității administrativ-teritoriale (UAT) orașul Dondușeni încheiate la 31 decembrie 2023 și Raportul de audit al conformității asupra procesului bugetar și gestionării patrimoniului public la unitatea administrativ-teritorială orașul Dondușeni în anul 2023.
Auditul public extern a identificat multiple nereguli și denaturări semnificative ale informațiilor financiare, fiind emisă opinia contrară. Printre principalele constatări ale auditului se numără:
- Lipsa evidenței clare și corecte a terenurilor publice: UAT orașul Dondușeni nu a efectuat inventarierea și delimitarea terenurilor proprietate publică și nu deține acte justificative pentru 497,34 ha de terenuri raportate. Din totalul terenurilor înregistrate în Registrul bunurilor imobile (RBI), doar o mică parte are valoare contabilă recunoscută, restul fiind neevaluate, ceea ce a dus la o subevaluare a grupelor de conturi „Terenuri” și „Alte venituri și finanțări” de peste 615,6 milioane lei.
- Supraevaluarea investițiilor în entitățile fondate și subevaluarea instalațiilor de transmisie: A fost admisă înregistrarea eronată ca acțiuni și alte forme de participare în capitalul social al ÎM „Apă-Canal Dondușeni” a obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară în valoare de 38 milioane lei, transmise în gestiune economică, obiective care urmau a fi menținute în evidența Primăriei în conturile de mijloace fixe distincte.
- Subevaluarea construcțiilor speciale: Valoarea construcțiilor speciale a fost diminuată cu aproximativ 15,8 milioane lei, din cauza că acestea nu au fost ținute în evidență și au clasificate eronat. În plus, UAT nu a recunoscut în evidența contabilă suprafața și valoarea drumurilor, străzilor și trotuarelor din localitate. În RBI, după or. Dondușeni sunt înscrise 49 de străzi, iar potrivit datelor raportate în Darea de seamă funciară, suprafața ocupată de drumuri este de 86,45 ha. Se estimează, că valoarea drumurilor neevaluate să fie una semnificativă. Supraevaluarea investițiilor capitale în active în curs de execuție: A fost admisă supraevaluarea grupei de conturi „Investiții capitale în active în curs de execuție” cu 8,5 milioane lei, ca urmare a necapitalizării lucrărilor de construcție și extindere a 19 obiecte aferente rețelei de apă și de canalizare puse deja în exploatare și a clasificării și înregistrării eronate a acestora în alte conturi.
- Erori în evidența extrabilanțieră: UAT a aplicat eronat prevederile pct. 3.8.12 și pct. 3.8.20 din Ordinul Ministerului Finanțelor (OMF) nr. 216/2015, neînregistrând creanțele contribuabililor aferente dării în arendă a terenurilor proprietate publică (87,3 mii lei), precum și neînregistrând valoarea creanțelor (1,41 milioane lei) și datoriilor (5,37 milioane lei) privind impozitele și taxele. Aceste omisiuni au generat o subevaluare a conturilor extrabilanțiere aferente creanțelor bugetare cu 1,5 milioane lei și a celor aferente datoriilor bugetare cu 5,4 milioane lei.
- Subevaluarea uzurii mijloacelor fixe: Datorită înregistrării separate a lucrărilor de reparație ca 6 obiective de construcții speciale în valoarea de 3,7 milioane lei și necapitalizării acestora la obiectele de mijloace fixe existente (străzi) a determinat necalcularea uzurii aferente, subevaluând grupele de conturi „Uzura mijloacelor fixe” cu 1,04 milioane lei și „Cheltuieli privind uzura” cu 0,23 milioane lei. De asemenea, înregistrarea eronată a mijloacelor fixe ca acțiuni și alte forme de participare în capital în interiorul țării (37,7 milioane lei) și ca investiții capitale în active în curs (9,22 milioane lei) a avut un impact major asupra uzurii mijloacelor fixe și cheltuielilor perioadei.
- Subevaluarea clădirilor: Aplicarea eronată a cadrului de raportare la capitalizarea lucrărilor cu caracter curent și clasificarea eronată a clădirilor a condiționat subevaluarea clădirilor cu 163,69 mii lei și a serviciilor cu 111,57 mii lei. Se estimează, că valoarea denaturării este mare, deoarece UAT nu a efectuat inventarierea și delimitarea bunurilor proprietate publică pe care le gestionează și nu a adus în concordanță datele din evidența contabilă cu cele din RBI. Astfel, s-a identificat o diferență între datele din RBI și cele din evidența contabilă a UAT de 19 clădiri cu suprafața de 2.714,6 m2.
- Denaturări în evidența altor mijloace fixe: Valoarea acestora a fost subevaluată cu 0,54 milioane lei, din cauza înregistrării incorecte a obiectelor cultural-sportive și plantațiilor perene (1,26 milioane lei) ca bunuri transmise în gestiune economică, precum și a recunoașterii eronate a unor mijloace fixe care urmau a fi clasificate drept investiții capitale în active în curs de execuție (0,72 milioane lei).
Cu referire la Raportul de audit al conformității asupra procesului bugetar și gestionării patrimoniului public la unitatea administrativ-teritorială orașul Dondușeni în anul 2023, Curtea de Conturi a constatat că procesul auditat a fost afectat de multiple neconformități, cauzate de lipsa unui sistem eficient de management financiar și control și de responsabilitatea insuficientă a factorilor de decizie la exercitarea atribuțiilor funcționale, care au dus la planificarea și estimarea neconformă a veniturilor bugetare, majorarea cheltuielilor ca urmare a planificării neconforme a contractelor de achiziții, gestionarea neconformă a produselor alimentare, gestionarea neconformă a fondului funciar, etc.
Printre deficiențele constatate se numără:
- UAT orașul Dondușeni, în procesul de planificare a veniturilor bugetului local pentru anul 2023, nu a avut la dispoziție informații complete și corecte, ceea ce a dus la omisiuni importante în elaborarea proiectelor bugetare. De asemenea, entitatea nu a realizat evaluarea bunurilor imobile supuse impozitării și nu a asigurat colectarea corectă a veniturilor locale. Mai mult, nu au fost implementate măsuri pentru extinderea bazei impozabile, ceea ce a generat o pierdere de venituri estimate la 0,13 milioane lei în bugetul local pentru anul 2023.
- Nu au fost respectat în totalitate cadrul normativ la executarea cheltuielilor bugetare, fiind constatate mai multe neconformități: achiziții de bunuri, lucrări și servicii efectuate cu 3,64 milioane lei mai mult față de cele prevăzute în planul anual, divizarea achizițiilor în valoare totală de 0,66 milioane lei, desfășurarea neconformă a achizițiilor publice de mică valoare în sumă totală de 18,48 milioane lei, cheltuieli de salarizare executate neconform în sumă de 0,14 milioane lei, acordarea neconformă a subvențiilor de 0,93 milioane lei, și nerespectarea normelor financiare minime pentru alimentația copiilor.
- Au fost înregistrate deficiențe în gestionarea patrimoniului public, în special în ceea ce privește fondul funciar. Aceste deficiențe au dus la neîncasarea veniturilor din utilizarea și arenda terenurilor aferente obiectivelor privatizate în valoare de 7,8 milioane lei, și au creat un potențial risc de pierdere a unui bun public, evaluat la 0,82 milioane lei, din cauza gajării ilegale a acestuia.
Pe parcursul misiunii de audit Primăria orașului Dondușeni a întreprins unele acțiuni în scopul remedierii neconformităților constatate și a efectuat corectări financiar-contabile în suma de 620,8 milioane lei, prin înregistrarea în evidența contabilă a 374 loturi de teren cu suprafața de 271,7 ha, în valoare de 615,7 milioane lei și prin efectuarea corectărilor privind clasificarea mijloacelor fixe în sumă de 5,1 milioane lei.
Concluzia auditului a subliniat carențele majore în gestionarea și raportarea patrimoniului public de către UAT orașul Dondușeni, neaplicarea corectă a normelor contabile și a prevederilor legale, precum și riscurile semnificative privind transparența și legalitatea utilizării resurselor publice.
Curtea de Conturi a recomandat autorităților locale să întreprindă măsuri urgente pentru corectarea denaturărilor, asigurarea inventarierii și evaluării complete a patrimoniului, precum și îmbunătățirea proceselor de gestiune financiară.