Consiliul Județean Iași a votat încheierea Acordului de Cooperare între Județul laşi şi Raionul Orhei. Astfel, președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe a fost împuternicit să semneze Acordul de Cooperare între cele două unități administrative.
Prin acest acord, cele două părți vor deschide noi posibilități pentru raporturile de colaborare în domenii de interes reciproc şi promovarea de schimburi de experienţă, dar şi de bune practici în vederea implementării unor proiecte de dezvoltare economică şi socială în beneficiul celor două comunităţi.
”Parteneriatele pe care le încheiem cu raioanele din Republica Moldova, și avem acum peste 20, ne oferă un potențial uriaș de dezvoltare a comunităților noastre. Cooperarea se referă în special la dezvoltarea locală, economie, educaţie, cultură, turism, sport, tineret, sănătate, asistenţă socială și accesarea de fonduri europene”, a precizat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.
”Ne dorim ca în raionul Orhei să avem cât mai multe investiţii româneşti, care ar aduce plus valoare dezvoltării regiunii noastre. În acelaşi timp, este extrem de important ca oamenii de afaceri din judeţul Iaşi şi cei din raionul Orhei să aibă posibilitatea de a se cunoaşte între ei, pentru a putea face schimb de experienţe şi pentru a pune bazele unor relaţii de parteneriat şi cooperare reciproc avantajoase”, a transmis președintele Raionului Orhei, Dinu Țurcanu.
Conform prevederilor de procedură, la următoarea ședință a Consiliului Raional Orhei, aleșii raionali urmează să aprobe la randul lor Acordul de Cooperare între Județul laşi şi Raionul Orhei și să-l împuternicească pe Președintele Raionului Orhei, Dinu Țurcanu, de a semna Acordul de Cooperare. După care, va urma o invitație oficială adresată președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, pentru semnarea Acordului propriu zis în cadrul unui eveniment oficial desfășurat în raionul Orhei.