La 10 decembrie curent, a avut loc întrunirea membrilor Grupurilor Participative Locale din cadrul proiectului: „𝐄𝐔𝟒𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚: 𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐋𝐨𝐜𝐚𝐥𝐞”.
Evenimentul a reunit membrii grupurilor de lucru participative din raioanele partenere – Edineț, Strășeni, dar și municipalitățile Soroca și Comrat, pentru a împărtăși experiența, provocărilor, dar și celor mai bune practici din domeniul dezvoltării economice locale.
În cadrul activității, participanții au avut ocazia să discute despre modelul dat de dezvoltare comunitară participativă, dar și să ia parte la ateliere tematice de lucru precum:
- Implementarea măsurilor de dezvoltare economică – experiența raioanelor Edineț, Strășeni și Leova.
- Respectarea diversității și incluziunii prin participarea femeilor, grupurilor vulnerabile și minorităților etnice.
Mai mult de atât, evenimentul a servit drept un spațiu pentru idei inovatoare, soluții practice și inspirație.