
Parlamentul a găzduit două runde de discuții publice dedicate educației incluzive în instituțiile de învățământ preșcolar, din perspectiva managerială, precum și îmbunătățirii calității vieții persoanelor cu nevoi speciale. Discuțiile au fost organizate la inițiativa deputatei din Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate, Ludmila Adamciuc, secretara Comisiei pentru protecție socială, sănătate și familie.
La dezbateri au participat deputați, reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, ai Ministerului Munci și Protecției Sociale, reprezentanți a mai multor instituții de educație timpurie din municipiul Chișinău și din mai multe raioane ale țării, precum și reprezentanți ai societății civile, membri ai Alianței Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Moldova (AOPD). Discuțiile au vizat identificarea provocărilor și formularea propunerilor pentru consolidarea educației incluzive preșcolare și a mecanismelor de sprijin pentru persoanele cu nevoi speciale și familiile acestora.
În cadrul celor două sesiuni de discuții, participanții s-au referit la problemele cu care se confruntă instituțiile de învățământ preșcolar în procesul de integrare a copiilor cu necesități educaționale speciale, precum și dificultățile întâmpinate în asigurarea incluziunii sociale și educaționale a persoanelor cu nevoi speciale. Printre problemele menționate s-au numărat necesitatea ajustării Legii privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități la Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, în special a articolului care vizează viața independentă și integrarea în comunitate; îmbunătățirea mecanismelor de coordonare și monitorizare a respectării drepturilor persoanelor cu nevoi speciale; lipsa progreselor în implementarea Programului național de dezinstituționalizare. De asemenea, participanții au subliniat necesitatea dezvoltării serviciilor sociale destinate persoanelor cu nevoi speciale, majorării prestațiilor sociale, precum și asigurarea accesibilității transportului, informației și infrastructurii pentru aceste persoane.
Totodată, participanții au prezentat mai multe propuneri și posibile soluții pentru asigurarea unui mediu educațional incluziv pentru toți copiii și pentru sporirea incluziunii sociale a persoanelor cu nevoi speciale.
La finalul discuțiilor, deputata Ludmila Adamciuc a apreciat implicarea participanților, subliniind importanța cooperării dintre instituțiile statului și societatea civilă în vederea consolidării unui sistem educațional incluziv, echitabil și adaptat nevoilor fiecărui copil. „Sunt sigură că fiecare dintre instituțiile pe care le reprezentați are propriile provocări, care, discutate și soluționate în comun, pot contribui la dezvoltarea unui sistem educațional mai incluziv și mai echitabil pentru fiecare”, a declarat deputata Ludmila Adamciuc.
Participanții au convenit ca toate propunerile și sugestiile formulate în cadrul discuțiilor să fie examinate într-un format extins, cu participarea reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Sănătății, în vederea elaborării unor recomandări concrete pentru consolidarea cadrului de implementare a educației incluzive în instituțiile preșcolare, precum și pentru îmbunătățirea accesului și incluziunii sociale a persoanelor cu nevoi speciale.



















