Proiectul WINET – Comerț și inovație în industria vinului a fost prezentat oficial și în fața publicului prezent la panel-ul AGRIFOOD. Acesta s-a desfășurat în cea de-a doua zi a evenimentului Moldova Business Week.
Elena Oleinic-Slivinschi, în calitate de Network Coordonator al a proiectului WINET, a menționat că scopurile principale ale acestuia sunt intensificarea comerţului transfrontalier, modernizarea sectorului agricol şi crearea noilor oportunități de colaborare pentru producătorii din industria vitivinolă din bazinul Mării Negre.
În vederea atingerii acestor obiective, partenerii proiectului vor crea o rețea, formată din peste 100 de companii, întreprinderi mici și mijlocii, instituții de cercetare și învățământ superior, autorități locale, regionale și naționale, precum și grupuri de interes, ONG-uri și organizații de sprijin antreprenorial din cele trei țări fondatoare a proiectului WINET – Moldova, România și Bulgaria.
De asemenea, proiectul va crea circumstanțele și facilitările necesare pentru stabilirea unor relații viabile între membrii săi, în vederea fondării unei comunități dedicate colaborării, creșterii relațiilor comerciale și modernizării constante a industriei vinului din regiune.
Proiectul WINET mai prevede și cercetarea amănunțită a pieței de vin pentru cele trei țări participante, care a fost efectuată anterior și a fost prezentată în cadrul aceluiași panel, AGRIFOOD, de către Dl. Valeriu Lazăr, directorul companiei Business Intelligence Services. Rezultatele cercetărilor vor fi publicate în “Cartea Albă”, la care va avea acces și publicul larg, începând cu primele luni ale anului viitor.
De menționat că, Proiectul WINET – Comerț și inovație în industria vinului este finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Operațional BLACK SEA BASIN 2014-2020. Acesta este implementat de Agenția de Investiții din Republica Moldova, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie “Stara Zagora” (Bulgaria) și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură, Tulcea (România). Perioada dezvoltării și implementării acestuia este aprilie 2019 – aprilie 2021.
Moldova Business Week este cel mai important eveniment în domeniul afacerilor din țară, organizat la Chișinău, începând cu anul 2014. În fiecare an, forumul reunește reprezentanți ai autorităților locale, agenți economici din toate sectoarele economiei, importatori, exportatori, finanțatori locali și de peste hotare. Interacțiunea dintre participanți culminează, la fiecare ediție, cu încheierea a zeci de parteneriate, ce contribuie la dezvoltarea economiei naționale.
Dina Roșca