
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a efectuat o vizită de lucru la principalele obiective ale proiectului Liniei Electrice Aeriene (LEA) de 400 kV Vulcănești–Chișinău, inclusiv la stațiile electrice Vulcănești și Chișinău, pentru a evalua stadiul implementării acestuia.
Lucrările înaintează într-un ritm susținut, fiind desfășurate simultan din ambele capete ale traseului. Dinspre sud, echipele au ajuns la Stația Electrică Vulcănești, iar dinspre centru, în raionul Ialoveni, aproape de Stația Electrică Chișinău. În prezent, pe linie se efectuează lucrări de întindere a cablajelor, etapă tehnologică esențială în procesul de construcție.
Până în prezent, pe traseul liniei au fost finalizate peste 475 de fundații pentru piloni, ceea ce reprezintă mai mult de 93% din necesar. Au fost asamblați aproximativ 395 de piloni, dintre care peste 330 au fost deja montați pe amplasamentele lor. De asemenea, s-au întins peste 35 de kilometri de conductoare electrice, ceea ce înseamnă aproximativ 22% din lungimea totală a liniei de 157 km.
Vizita ministrului s-a încheiat la Stația Electrică Chișinău, unde se lucrează la instalarea echipamentelor de înaltă performanță. Majoritatea lucrărilor de construcție și terasament sunt aproape finalizate, pregătind obiectivul pentru integrarea noii linii în rețeaua națională.
Ministrul Energiei a subliniat importanța acestui proiect pentru securitatea energetică a țării, menționând că „Linia Vulcănești–Chișinău va asigura o conexiune solidă și durabilă cu rețeaua europeană, sporind independența energetică a Republicii Moldova și reducând riscurile întreruperilor în alimentarea cu energie electrică.”
LEA Vulcănești–Chișinău, cu o lungime de 157 km, va include peste 500 de piloni și 1500 km de conductoare pe cele trei faze, creând o legătură strategică între sudul și centrul țării. Proiectul traversează opt raioane și 35 de localități și este implementat în cadrul Proiectului de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic, finanțat de Grupul Băncii Mondiale. Valoarea totală a proiectului este de 61 milioane euro, dintre care circa 27 milioane euro sunt destinate construcției liniei.