
Ieri, în sala de ședințe a Consiliului Raional Orhei, a avut loc o întrunire importantă cu grupurile de inițiativă ale tinerilor din raion, ale căror proiecte au fost selectate pentru finanțare în cadrul Programului de Granturi Mici 2025.
Evenimentul a fost organizat de „Fondul pentru Tineri Orhei”, coordonat de Corina Erahan, cu sprijinul AO „Asociația de Dezvoltare și Inovație Socială”, susținut de Fundația Est Europeană și cofinanțat de Consiliul Raional Orhei.
Deși lansarea oficială a programului a avut loc anterior, întrunirea a fost dedicată semnării acordurilor de finanțare cu grupurile de inițiativă ale tinerilor selectați.
„Am analizat minuțios inițiativele propuse și sunt impresionat de creativitatea și determinarea tinerilor noștri. Merită tot sprijinul nostru. Îi îndemn să fie ambițioși și îndrăzneți, pentru a realiza cât mai multe proiecte frumoase”, a declarat președintele raionului Orhei, Vasile Adașan.
Într-un spirit de colaborare și entuziasm, grupurile de inițiativă au prezentat succint proiectele lor, care vizează domenii diverse – de la educație și cultură, la ecologie și dezvoltare comunitară. Tinerii au mulțumit conducerii raionului pentru încrederea acordată și pentru susținerea concretă care le va permite să transforme ideile în realitate.
Această întrunire reconfirmă angajamentul autorităților locale și al organizațiilor partenere în promovarea participării active a tinerilor și în construirea unei comunități locale dinamice, inovatoare și solidare.
Este de menționat că, Programul de Granturi Mici rămâne un pilon important în susținerea inițiativelor cu impact pozitiv în raionul Orhei.