În Republica Moldova a avut loc o ședință a producătorilor de semințe și material semincer, informează Provincial.
Principalul subiect discutat în cadrul reuniunii a vizat asigurarea sectorului agricol cu semințe de calitate prin investiții în cercetare, infrastructură, tehnologii moderne, asistență informațională, precum și respectarea cerințelor, condițiilor de export în Uniunea Europeană, în contextul includerii Republicii Moldova în lista statelor cu drept de comercializare a semințelor pe piața UE.
Amintim, prin decizia (UE) 2018/1674 a Parlamentului European şi Consiliului din 23 octombrie 2018 este recunoscut sistemul de producere, inspectare, certificare şi controalele oficiale în Republica Moldova ca fiind echivalente cu cerinţele UE. Exportul se admite numai după certificarea loturilor de seminţe, iar producătorul este obligat să demonstreze trasabilitatea seminţelor pentru certificarea finală, inclusiv pentru export. Pot efectua exportul agenții economici înregistraţi în condiţiile legii despre semințe, având la bază următoarelor trei acte: certificatul fitosanitar de model internaţional pentru seminţe la export eliberat de ANSA; certificatul de calitate a seminţelor pentru export eliberat de un laborator acreditat și contractul de export cu specificarea fiecărui lot despre seminţe.
Totodată, pentru aceasta seminţele trebuie să fie ambalate şi etichetate respectiv, conform cerinţelor organizaţiilor internaţionale de cooperare şi dezvoltare economică şi în baza prevederilor actelor normative naţionale.
În prezent piața semințelor de culturi de câmp, legume și a materialului săditor horticol, viticol, bacifer și de căpșun în Republica Moldova este asigurată de circa 1 100 de entități fizice și juridice în calitate de instituții de cercetări ştiinţifice, deținători, multiplicatori, importatori și distribuitori de semințe și material săditor.
Conform Registrului soiurilor de plante al Republicii Moldova sunt omologate pentru cultivare în condiții de producție 884 de soiuri și hibrizi de culturi de câmp cerealiere, leguminoase pentru boabe, oleaginoase, tehnice şi furajere, 829 soiuri și hibrizi de legume şi cartofi.
Dina Roșca