Asociația „Forța Fermierilor”, condusă de ex-deputatul Alexandru Slusari, se declară revoltată de conținutul Regulamentului privind compensarea parțială a accizelor la motorina utilizată de producători agricoli în anul 2022, aprobat ieri de către Guvern, informează PROVINCIAL.
„Suntem indignați că propunerile noastre conceptuale pentru acest document practic au fost ignorate. Constatăm că Executivul a încălcat legea deoffshorizării din 27 noiembrie 2020, care interzice subvenționarea întreprinderilor ai căror fondatori, acționari, asociați, administratori, beneficiari efectivi sunt înregistrați sau au reședința în jurisdicții care nu implementează standarde internaționale de transparență. Așadar, agroholdinguri, care sunt controlate din offshore-uri și care dețin zeci de mii de hectare, chiar dacă s-ar descurca fără susținerea statului, vor fi beneficiarii acestui Regulament de rambursare parțială a accizelor.
Drept urmare, suma sprijinului financiar, alocat agricultorilor, este una foarte mică, deși dacă ar fi fost acceptat conceptul asociației noastre, era posibil de restituit întreaga suma accizei fermierilor mici și mijlocii în valoarea de 2,52 lei per litru. Evident că în situația când motorina la moment se procură cu aproape 27 lei per litru, compensarea la mai puțin de 3% din valoarea combustibilului este considerată de foarte mulți producători agricoli drept praf în ochi” – se spune în declarația Asociației.
Mai mult, semnatarii adresării menționează că, autorii Regulamentului, la fel, nu au acceptat ideea lor – a unificării normei consumului motorinei la hectar și a lăsat un mecanism de calcul foarte sofisticat pentru fiecare grup de culturi agricole separat.
„Nu putem explica logica autorităților la stabilirea perioadei de aplicare a Regulamentului, când se propune compensarea accizei pentru motorina, procurată din data intrării în vigoare a actului normativ respectiv și nu pentru combustibilul, cumpărat în întregul an calendaristic 2022”, mai spune „Forța Fermierilor”.
În acest context, Asociația „Forța Fermierilor” subliniază că insistă asupra modificării Regulamentului menționat și anunță că, începând cu săptămâna viitoare, demarează consultările cu fermieri în vederea organizării protestelor.
Amintim că, ieri, în ședință, Guvernul a aprobat Regulamentul de distribuire a ajutorului financiar pentru producătorii agricoli. Potrivit documentului, accizele la motorină vor fi compensate în mărime de 30% din cota stabilită pentru anul 2022 sau 894 lei per tonă, în cuantum de până la 100 mii de lei anual per beneficiar.