Procurorii anticorupție au contestat la Curtea de Apel decizia judecătorului de instrucție (oficiul Ciocana) prin care a fost schimbată măsura preventivă în privința a doi învinuiți în dosarul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP).
Potrivit încheierii, învinuiții au fost eliberați din izolator și plasați în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Demersul procurorilor urmează să fie examinat de instanță săptămâna viitoare.
Totodată, luni, judecătorii urmează să se expună și pe marginea demersului procurorilor cu privire la prelungirea mandatului de arestare în privința altui figurant din acest dosar. În prezent, acesta este arestat, iar procurorii vor cere prelungirea măsurii preventive. Cea de-a patra persoană, învinuită în aceeași cauză, a încheiat acord de recunoaștere, colaborează cu ancheta și este cercetată în stare de libertate.
Amintim că, pe 3 decembrie, CNA și procurorii anticorupție au reținut 4 funcționari din cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, într-un dosar pornit pe fapte de corupere pasivă. Aceștia că ar fi pus la cale o schemă de corupție, prin intermediul căreia ar fi pretins și primit sistematic bani de la agenți economici pentru a nu le îngrădi activitatea comercială.
În cadrul urmăririi penale s-a constatat că, angajații APCSP ar fi efectuat periodic controale la comercianții din piețele din capitală și din țară, iar pentru a nu indica în actele de constatare presupusele nereguli stabilite în activitatea de întreprinzător, aceștia ar fi pretins și primit de la agenți economici bani sub formă de taxe de protecție.
Dacă vor fi găsiți vinovați, funcționarii riscă până la 10 ani de detenție, amendă penală de până la 400 000 de lei şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice de la 7 la 10 ani, dacă vor fi găsiți vinovați.
Dina Roșca