Vizita de lucru la Cahul a ministrului Educației și Cercetării Anatolie Topală, din 23 septembrie 2022, a continuat cu ședința extinsă la Colegiul „Iulia Hasdeu” din Cahul, la care au participat reprezentanții administrației, profesori și elevi. S-a vorbit deschis despre desfășurarea procesului educațional, despre reușite, dar și despre problemele cu care se confruntă colegiul și, nu în ultimul rând, despre proiectele de viitor, informează PROVINCIAL.
Ministrul a ținut să informeze despre alocarea sumei de 6 836 987, 90 lei oferite pentru crearea Hub-ului Educațional (EduHub) la Colegiul „Iulia Hasdeu” din Cahul, pentru îmbunătățirea programelor de studii, precum și pentru modernizarea și dotarea spațiilor de studii. Totodată, pentru serviciile de întreținere a instituției au fost alocați 1 mil. 700 mii de lei suplimentar la comanda de stat.
Anatolie Topală a subliniat importanța creșterii capacității instituționale în vederea formării specialiștilor în special în domeniul educației (pedagogiei), inclusiv prin ajustarea programelor de studii la cerințele moderne, dar și a gestionării eficiente a fondurilor alocate.
Totodată, ministrul a reiterat deschiderea Ministerului Educației și Cercetării pentru rezolvarea în comun a tuturor problemelor iscate, din cauza crizelor apărute în viața socială și economică a țării.
S-a discutat pe marginea planurilor instituției pentru anul curent, despre perspective și probleme. Membrii colectivului Colegiului „Iulia Hasdeu” au participat activ la dialogul inițiat de ministru și s-au arătat mulțumiți că au găsit susținerea MEC în proiectul de creare a Hub-ului Educațional (EduHub), dar și a planurilor legate de modernizarea programelor de studii, de îmbunătățire a condițiilor pentru studii și pentru indexarea cheltuielilor de întreținere.
Totodată, vizita la Cahul s-a încheiat cu un moment festiv, ministrul Anatolie Topală i-a înmânat diploma de onoare a Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova Domnului Gheorghe Tataru, fostului director al Colegiului „Iulia Hasdeu”, în semn de înaltă recunoștință și apreciere a activității prodigioase în domeniul educației, dedicarea și contribuția substanțială la dezvoltarea învățământului profesional tehnic și la formarea specialiștilor de înaltă calificare.