Andrei Donică, primarul satului Condrița din municipiul Chișinău, președintele Mișcării Profesioniștilor „Speranța-Надежда”, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, s-a adresat conducerii de vârf a țării cu privire la acordarea suportului financiar în perioada rece a anului pentru locuitorii satelor, informează PROVINCIAL.
Primarul s-a referit la compensațiile promise de Guvern și Parlament pentru perioada rece a anului.
„Îmi pare rău să constat dar e o discriminare totală a celor care locuiesc în sate comparativ cu cei din orașe. Majoritatea covârșitoare din sat nu va primi niciun leu din cei promiși. Peste 80% care-și încălzesc gospodăriile cu lemne și cărbune nu vor primi niciun leu”, a declarat el.
Andrei Donică a spus că locuitorii orașelor vor primi compensații și pentru gaz, și pentru energie termică, pe când cei din sate nu vor primi nimic.
„Referindu-mă anume la Condrița, 20% vor primi ajutor în perioada rece, dar 80% – nu. Doar 3% din gospodăriile satului sunt conectate la gaz. Oamenii, chiar dacă au gaz, folosesc lemne și cărbune”, a precizat politicianul.
Totodată, el a subliniat că plătesc taxe și contribuie la bugetul de stat și cetățenii din sate, dar beneficii mai mari acum vor avea cei din orașe.
Cristina Gurez