Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a organizat un seminar privind prezentarea mecanismelor de plată/susținere a familiilor gazdă și refugiaților din Ucraina. Astfel, primarul mun. Soroca, Lilia Pilipețchi, a participat la acest seminar, unde autoritățile publice locale au prezentat problemele cu care se confruntă în gestionarea crizei refugiaților și au venit cu soluții în depășirea acestora, informează PROVINCIAL.
În context, inclusive și la Soroca autoritățile s-au implicat în susținerea refugiaților. În primărie a fost creată o Celulă de criză, care monitorizează situația, angajații primăriei au donat plata pentru o zi de muncă în susținerea refugiaților, de asemenea, primarul Lilia Pilipețchi a vizitat, de mai multe ori, hotelurile unde au fost cazate persoanele și a venit și cu diferite ajutoare.
În cadrul seminarului s-a mai discutat și despre faptul că mai multe asociații și organizații internaționale de caritate (UNHCR și WFP) și-au manifestat deschiderea de a oferi suport cetățenilor ucraineni și familiilor care îi găzduiesc în această perioadă.
Autoritățile urmează să monitorizeze ca acest suport să ajungă la destinație.
Dina Roșca