Primăria orașului Călărași vine cu o abordare inovativă pentru problemele localității, printre care se numără și gestionarea deșeurilor. Ca să identifice soluții și să schimbe mentalitatea oamenilor, autoritățile locale au consultat pe larg opinia locuitorilor și au propus măsuri centrate pe utilizatori. Schimbarea se înscrie în inițiativa „Primarii pentru Creștere Economică” (M4EG), finanțată de Uniunea Europeană și implementată de PNUD și Centrul pentru Impact Public, informează PROVINCIAL.
Ion Olari, primarul orașului Călărași, susține că noul proiect va avea un impact pozitiv asupra mediului și va ajuta autoritățile să asigure un grad mai mare de confort pentru cetățeni.
„Ne propunem construcția a trei platforme pentru colectarea deșeurilor. Acum, acestea sunt colectate la tomberoane amplasate în aer liber, pe platforme care nu sunt îngrădite. Astfel, deșeurile de plastic sunt luate de vânt și împânzesc câmpurile. În urma implementării acestui proiect, vom avea trei platforme moderne, unde vom selecta deșeurile. Ele vor fi dotate cu 10 tomberoane de gunoi, vor fi iluminate pe timp de noapte și vor fi supravegheate video. Acesta va fi un prim pas în dezvoltarea unor proiecte de acest fel deoarece orașul Călărași are nevoie de 20 de platforme de colectare a gunoiului”, spune primarul.
Inițiativa „Primarii pentru Creștere Economică” (M4EG) are ca scop stimularea dezvoltării verzi și echitabile în regiunea Parteneriatului Estic, și anume în Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.