Primarul municipiului Strășeni, Valentina Casian, în cadrul unui interviu, s-a referit la prioritățile în 2019 pentru localitate, informează Provincial.
„Datorită partenerilor de dezvoltare suntem parte a unor proiecte foarte mari. Mizăm pe continuarea colaborării cu PNUD în cadrul programului Comunitatea Mea al USAID. Cu sprijinul SlovakAID și a Ambasadei Cehiei vom începe construcția unei porțiuni a sistemului de canalizare dar și a stației de epurare”, a declarat ea, în cadrul unui interviu pentru calm.md.
În același timp, Casian s-a referit la relizările cu resursele din bugetul local. „Suplimentar, cu resurse din bugetul local ne-am propus implementarea mai multor proiecte de infrastructură, dar și de promovare a imaginii localității și creștere a nivelului de transparență. Sporirea gradului de cultură, creșterea nivelului de transparență sunt la fel de importante ca și implementarea proiectelor de infrastructură. Un primar trebuie să pună accent nu doar pe construcția de drumuri, canalizare, apeduct și iluminat, dar și pe transparență și implicarea cetățenilor”, a comunicat ea.
Totodată, Primarul a comunicat și despre alte proiecte. „Un alt proiect important este posibil grație sprijinului băncii germane KFV, este vorba de construcția aducțiunii Chișinău-Strășeni-Călărași și a sistemului intern de canalizare în localitate. Pentru prima etapă sunt alocate 16,5 milioane euro și tot cu sprijinul KFV vom reuși să extindem sistemul de iluminat public stradal. De asemenea, mi-am propus construcția pe o suprafață de 6,7 ha a unui complex sportiv. Este elaborat studiul de fezabilitate, suntem la etapa de finalizare a proiectului tehnic și sper că vom identifica finanțatorii pentru implementarea acestui obiectiv foarte important pentru localitatea noastră”, a conchis ea.
Dina Roșca