Zilele acestea, Primarul municipiului Cahul Nicolae Dandiș a organizat în sat, o discuție cu locuitorii satului Cotihana pentru ai informa despre mai multe întrebări de interes pentru localitate, în special situația privind reparația drumurilor, amenajarea și întreținerea cimitirului, problemele de mediu și alte întrebări adresate de cetățeni, informează PROVINCIAL.
Potrivit autoriăților, primarul a început întâlnirea cu detalii despre o temă prioritară pentru sat, și anume stadiul implementării proiectului privind apa și canalizarea în localitate.
Menționăm că una dintre componentele importante a Proiectului de Alimentare cu Apă și Canalizare Cahul, constituie extinderea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare în satul Cotihana (circa 400 de gospodării), respectiv locuitorii vor beneficia de infrastructură reabilitată, îmbunătățind astfel condițiile de trai și sănătate a acestora. Proiectul este finanțat din sursele grant al Guvernului German și al Uniunii Europene prin intermediul băncii Germane KfW. Procesul de proiectare, achiziții publice internaționale, evaluare și implementare, sunt susținute tehnic de Compania germană de Consultanță internațională – Fichtner W&T, iar lucrările de proiectare și construcție vor fi executate conform standardelor Europene FIDIC și în baza Documentației de Proiect finalizat în luna iunie 2022. Astfel, consultantul internațional, după verificarea documentației tehnice, în această vară, va anunța licitația internațională la executarea lucrărilor, la care de regulă, companiile pot depune oferte în termen de 60 de zile de la anunț.
„Proiectarea a durat mai mult decât a fost prevăzut, din cauza procedurii complexe și birocratizate de înregistrare a terenurilor destinate pentru amplasarea Stațiilor noi de Pompare, precum și a Rezervoarelor pentru apă potabilă. Lungimea totală a rețelei AAC pentru s.Cotihana este de 5,6 km apeduct magistral și 8,7 km rețea de distribuție apă potabilă, precum și 7,6 km colectoare gravitaționale de Canalizare, unite la sistemul de Canalizare din Cahul printr-un colector de presiune de 3,1 km. Valoarea totală a lucrărilor pentru s. Cotihana se estimează la circa 2.9 mln Euro”, se arată în mesajul Primăriei.
Cristina Pendea