Primarul comunei Selişte din Orhei a fost reţinut cu puţin timp în urmă de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie, fiind bănuit de corupere pasivă. Edilul a intrat în vizorul CNA după ce a fost denunţat că ar pretinde 10 la sută din suma unor contracte în valoare de 190 000 de lei, prin care un agent economic urma să execute lucrări de iluminare stradală în trei sate: Selişte, Lucaşeuca şi Mana.
Potrivit materialelor cauzei, Primăria comunei Selişte a contractat un agent economic pentru efectuarea lucrărilor de iluminare stradală în trei sate ale comunei. Deşi serviciile au fost prestate fără întârziere, primarul ar fi creat obstacole neîntemeiate la achitarea plăţilor contractuale. Acesta ar fi condiţionat deblocarea banilor, cerând de la o persoană de încredere a agentului economic 10 la sută din suma totală.
Astfel, bănuitul ar fi pretins 13 000 de lei, ceea ce constituie 10 procente dintr-un contract în valoare de 130 000 de lei şi alte 6000 de lei dintr-un alt contract, în valoare de 60 000 de lei. Prin urmare, suma de 13 000 de lei a fost transmisă anterior sub controlul CNA, iar astăzi primarul comunei a fost prins în flagrant în momentul primirii celei de-a doua tranşe de 6000 de lei.
Pe numele lui a fost iniţiată o urmărire penală în temeiul art. 324, al. 2, cod penal – „corupere pasivă”, iar dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă închisoare de la 5 la 10 ani, amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale, dar şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.
Dina Roșca