Peste 80 de primari din România și Republica Moldova participă vineri, 7 iulie, la primul Forum de Constituire a Parteneriatelor în vederea Accesării Finanțărilor Europene Nerambursabile România-Republica Moldova. Evenimentul are loc la Iași, România.
La reuniune, alături de aleșii locali din Republica Moldova și România, participă reprezentanți ai 12 companii private și universități din Republica Moldova, ai autorităților publice centrale și locale, precum și experți în domeniul finanțării nerambursabile.
În cadrul forumului sunt examinate posibilitățile concrete de consolidare a cooperării și de stabilire a parteneriatelor dintre aleșii locali de pe cele două maluri ale Prutului, pentru aplicarea în comun la fonduri europene nerambursabile. Aducerea la aceeași masă a principalilor actori din domeniul cooperării transfrontaliere este un prim pas în vederea creionării și implementării unor proiecte sociale de succes și cu impact asupra comunităților din Republica Moldova și România.
Evenimentul este organizat de Asociația pentru Dezvoltare Regională și Politici Europene (ADRPE) cu sprijinul companiei „Capital Vision” și are loc în cadrul Acordului de Parteneriat dintre PSDE Moldova și PSD România.
În octombrie 2022, la Chișinău s-a desfășurat Forumul aleșilor locali ai PSD România și PSDE din Republica Moldova, cu genericul „Unire prin Infrastructură”. Urmare a acestui eveniment, au fost încheiate acorduri de înfrățire între Primăriile conduse de exponenții PSDE Moldova și PSD România și inițiate o serie de proiecte sociale în localitățile Republicii Moldova.
PSDE Moldova și PSD România au o relație de parteneriat de lungă durată, făcând parte din aceeași familie politică europeană și internațională: Partidul Socialiştilor Europeni (PES) şi Internaționala Socialistă. În prezent, social-democrații reprezintă a doua forță din Parlamentul European, dețin 145 de mandate și au 9 comisari europeni.